sâmbătă, 31 decembrie 2011

2011 pe bitza

Retrospectiva anului 2011 din punct de vedere biciclistic 

"Bicicleta este cel mai civilizat vehicul cunoscut de om. Alte forme de transport se dezvolta pâna devin de cosmar. Doar bicicleta ramâne curata la inima."

Am  sa vorbesc in aceasta postare, lunga de altfel, despre ce inseamna pentru mine ciclismul, cum l-am 'cunoscut' si mai ales am sa fac un sumar al plimbarilor mele pe bicicleta ale anului 2011.

Ciclismul e un 'drog' ce mi-a intrat in sange si de care nu cred ca voi mai scapa vreodata, insa desigur, nici nu vreau sa scap de ceva ce e atat de frumos. Il recomand oricui, deoarece e un 'drog' ce-ti provoaca senzatii al naibii de faine!

Stiu sa pedalez inca de cand eram mic, aveam un Pegas pe atunci cu care pedalam pe ulita de acasa, pe atunci neasfaltata.

Dupa ce am ajuns la Baia Mare, intamplarea a facut sa ajung sa meditez un elev ce locuia undeva la iesirea din oras si de la care am primit o bicicleta ca sa ma pot deplasa pana la el - e vorba despre un Cross, care a devenit si inca este bitza mea de suflet, cu care am inceput practic, cativa ani mai tarziu ciclismul mai serios.
Anul acesta, pe 17 mai 2011, un coleg m-a chemat intr-o tura pana la Mogosa. Am pornit la drum 4 persoane, eu avand acelasi Cross, care ramasese in custodia mea. Pe drum mie mi-a sarit lantul si am ramas in urma cu 1 coleg, ceilalti doi ajungand la Mogosa cu aproape 1 ora mai repede. Drumul, asfalt doar, mi s-a parut extrem de greu, mai ales ca pana la Mogosa sunt in jur de 18 km, insemnand doar urcare. Opririle au fost nenumarate. Nu stiam eu insa pe atunci ca, cateva luni mai tarziu, urma sa fac intreg acest traseu fara nici o oprire.

Daca urcarea a fost extrem de obositoare, coborarea m-a fascinat. Tin minte foarte bine ca eram fericit si incantat de viteza pe care o atingeam cu bicicleta. Mi-a placut la nebunie. Pur si simplu m-a cucerit! Acea prima tura, pe care nu cred ca o voi uita vreodata, a fost inceputul unei pasiuni adevarate.

La doar 3 zile dupa prima experienta cu Mogosa, m-am 'inhamat' la a merge acasa, in Cavnic, cu bitza, asta insemnand ~30 de km, ~75% din ei insemnand urcare. Stiam ca fratele meu, in urma cu cativa ani, a facut traseul Cavnic - Baia Mare si inapoi doar ca sa manance o inghetata 'de Baia Mare' si vroiam sa vad si eu cum e sa faci acest traseu. Nu a fost usor traseul, l-am facut in aproximativ 2 h. Imi aduc aminte si acum uimirea alor mei ca am mers cu bicicleta acasa. Eu insa eram foarte incantat. Era doar inceputul, drumuri de Cavnic urmand sa fac aproape saptamanal pe bicicleta.

In data de 28 mai, am participat la primul meu concurs, un concurs de orientare - Tour de Tur - Satu Mare - un traseu de ~65 de km, pe o diferenta de nivel mica, de cca. 300 m. A fost o zi frumoasa, pe traseu am si cazut la o coborare abrupta prin padure, insa experienta a fost per ansamblu una frumoasa. Am ajuns pe locul 12.

In prima jumatate a lunii iunie, am facut cateva trasee de asfalt, care pe atunci erau printre preferatele mele, gen: Lacul Baraj Firiza, BM - Firiza - Blidari - Cascada Stur - Baia Mare, din Cavnic pana in Budesti si inapoi (insa la aceasta tura nu am realizat cat de faina e coborarea Cavnicului deoarece m-a prins o ploaie torentiala la foarte putin timp de la inceputul coborarii, si pana acasa am inghetat de frig pe bicicleta), urcarea Gutinului (am si coborat putin inspre Mara, insa m-a prins ploaia si m-am intors...).

In data de 23 iunie am facut un traseu extrem de frumos: parcul municipal BM - Plescioara - saua Dia - Valea Romana (baraj) - Ferneziu - Baia Mare. A fost un traseu, la vreo 2 ore si ceva, exceptional, facut dupa servici, ce a inclus urcari, coborari prin padure si pe asfalt, push-bike, noroi, iarba mare (unde am si cazut in cap, dar fara sa ma lovesc), aer curat si peisaje frumoase.

In data de 26 iunie, am facut alaturi de niste amici din nou un traseu frumos, un traseu care, daca vremea era mai ok, urma sa-l facem si la o saptamana dupa, la un concurs, dar cum vremea a fost extrem de friguroasa pentru data din calendar, am renuntat sa mai participam si la concurs si ne-am multumit cu parcurgea traseului cu o saptamana inainte.
Traseul a fost prin statiunea Izvoare, mai exact: Izvoare - Drumul Carbunarilor - Stedea - Drumul Jidului - Izvoare, un loc in care mi-e dor sa ajung.


Daca pana pe la inceputul lui iulie, temperaturile au fost destul de scazute pentru data din calendar, incepand cu mijlocul lunii cuptor, lucrurile s-au mai schimbat.

In 7 iulie, dupa servici, am tras o fuga pana la lacul Nistru, un loc frumos, linistit, racoros. Drumul de-a lungul padurii si pe un asfalt nou a fost superb. Acelasi traseu l-am facut si in data de 15 iulie.

In data de 9 iulie am participat la actiunea de localizare a gunoaielor, actiune numita Let's bike it!
Am facut prima parte a traseului insotit de alti peste 10 participanti la actiune, urmand ca a doua parte sa o fac singur. Am ajuns acasa rupt de oboseala dupa ce am trecut in acea zi prin mai bine de 19 localitati maramuresene ...


In 11 iulie am fost prima data si pana la Lacul Albastru din Baia Sprie.

Dupa prima tura facuta la Mogosa (17 mai), am revenit in acel loc care a devenit intre timp unul din locurile mele preferate, in zilele de 13 iulie, 8 august, 18 septembrie si 23 octombrie - o superba zi de toamna (se simtea si in aer ca e toamna) petrecuta intr-o liniste profunda, unde altundeva decat daca nu la Mogosa.


Si urcarea Gutinului dinspre Baia Sprie am facut-o in nenumarate randuri. De obicei, il urcam seara dupa servici, cand, dorind putina racoare, ma suiam pe bitza, avand ca destinatie Hanul lui Pintea. Zilele in care am urcat Gutinul au fost: 14 iulie, 18 iulie,11 august, 25 septembrie, 2 oct..

Si Lacul Baraj Firiza a fost una din destinatiile in care am ajuns des cu bicicleta: 2 iunie, 7 iunie, 3 iulie, 8 iulie, 3 august, 21 august, 5 septembrie, 29 octombrie (tin minte perfect ziua de 29 oct., m-am simtit extrem de bine in acea zi la baraj, am fost doar eu, bitza mea si natura, am mancat covrigi cu mere, am ascultat natura, m-am bronzat - bine, exagerez putin - caci a fost destul de racoros afara, insa soarele batea totusi, cam bland ce-i drept, insa nu e de mirare tinand cont ca era final de octombrie).


In data de  20 Iulie 2011 am castigat la un concurs de trasee (unde am inscris  un numar de 13 trasee) o bicicleta Focus Raven Rookie:



In data de 14 august, am facut ceea ce eu am denumit a fi "Ocolul Cavnicului". Pe acest traseu, aproape de varful Cavnicului am mancat si niste macese. Coborarea Cavnicului, o coborare  mai lunga de 7 km, a fost exceptionala, ajungand sa fie locul 1 in topul coborarilor mele pe asfalt (top pe care o sa-l prezint mai jos, alaturi de altele...).


In ziua imediat urmatoare traseului 'Ocolul Cavnicului', in 15 august, m-am pornit inspre localitatea Intrerauri. Am avut parte atat de asfalt, cat mai ales de un drum forestier extrem de frumos, aflat intr-o zona linistita si plina de aer curat.


Toamna lui 2011 a fost o toamna deosebit de frumoasa, cu toate ca a fost foarte secetoasa (luni intregi in care nu plouase absolut deloc). In aceasta perioada am avut parte de cele mai frumoase trasee.

In 11 septembrie, ne-am pornit sa facem o parte din traseul albastru. In acea zi am avut parte si de o coborare deosebit de frumoasa.

In 22 septembrie, am facut asa zisul traseu Ocolul Crestei Cocosului, un traseu deosebit de frumos, un traseu cu de toate, chiar si cu o zona de padure foarte intunecoasa:D.

In data de 2 octombrie, intr-o extrem de frumoasa zi de toamna am facut traseul: Cavnic - BS - hanul lui Pintea - Izvoare - BM.

In 30 octombrie am participat la cel de-al doilea concurs, si anume: Concursul Trofeul Maramuresului. Traseul il facusem si cu 2 zile inainte de concurs. M-am simtit si mai bine ca la primul concurs, deoarece acesta a fost cu un grad de dificultate mai ridicat decat cel de la Satu Mare.

In 6 noiembrie, intr-o zi extrem de placuta de toamna, am facut traseul de inchidere de sezon: BM - mina Suior - Poiana Boului - hanul lui Pintea - Izvoare - BM. Datorita acestui traseu, am invatat sa iubesc si mai mult toamna, un anotimp plin de culori, si nu mohorat cum il vad unii oameni.
De mers acasa, in Cavnic am mers de 11 ori, din care de 9 pe ruta Baia Mare - Baia Sprie- Sisesti - Danesti - Surdesti - Cavnic (20 mai, 3 iunie, 10 iunie, 17 iunie, 24 iunie, 29 iulie, 12 august, 19 august, 2 septembrie ) si de 2 ori pe ruta cu mina Suior (16 septembrie, 30 septembrie).
De posibilitatea de a merge acasa pe la mina Suior, am aflat abia prin septembrie, si am regretat mult ca nu am aflat mai repede de aceasta ruta, putand astfel evita pedalatul asa de mult pe asfalt. Prima tentativa a fost in seara zilei de 9 septembrie, insa din cauza unor caini de la mina, am fost nevoit sa fac cale intoarsa pana in Baia Mare.Abia in data de 16 septembrie, am reusit sa trec de caini si sa ajung acasa facand traseul pe la Mina Suior pentru prima data.


Printre celelalte trasee pe care le-am facut mai enumar:
- Lacul Bodi - Ferneziu (5 august)
- BM - Remetea Chioarului - Balta Neagra (pensiune+pescarie) (7 august)
- Limpedea (4 iulie, 26 iulie, 9 august, 30 august)
- Poiana Marului (10 august)
- Valea Rosie - Pensiunea Magura (17 august)
- Cabana 3 Stejari (1 septembrie)
- Izvoare - Poiana lui Dumitru (4 septembrie)



In toamna, am vandut Focus-ul unei colege si am cumparat de la un coleg un Scott:
Am facut in total, aproximativ 2467 de km (aici nu intra km facuti cu bitza in oras, care, la un mic calcul, ajung cam la 1000km).

Lista cu trasee facuta de mine in anul 2011 poate fi citita aici.
Mai multe poze pot fi vazute in albumul dedicat traseelor pe bicicleta a anului 2011, aici.
Toate traseele, mai pe larg documentate pot fi gasite pe blogul meu, aici.

Cele 3 biciclete pe care m-am dat in 2011:
Cateva topuri intocmite de mine pentru anul 2011

Trasee preferate:
1. Ocolul Crestei Cocosului
2. Plescioare (traseul facut in 23 iunie)
3. Intrerauri
4. Traseul Albastru 
5. BM - mina Suior - Poiana Boului - hanul lui Pintea - Izvoare - BM

Top coborari off-road (mai lungi):
1. Pleascioare - catre Ulmoasa
2. Poiana lui Dumitru - Cascada Stur
3. Coborarea de la Lacul Bodi - Mogosa

Top coborari asfalt:
1. coborarea Cavnicului
2. coborarea de la Izvoare
3. Gutin - ambele parti
4. Coas - Copalnic
5. coborare Baraj

Locuri preferate:
1. Mogosa
2. Intrerauri
3. Lacul Baraj Firiza
4. Lacul Albastru
5. Nistru


"Nu vreau sa las sa treaca nici o clipa din viata mea fara sa vad sau sa aud ceva frumos. Chiar daca uneori nu reusesc încerc sa dau fiecarei zile sansa de a fi cea mai frumoasa" (din spusele unui vechi speolog) Completez prin a spune ca o plimbare cu bicicleta prin natura, chiar face o zi sa fie mai frumoasa, te elibereaza de energiile negative, de stres si tensiuni, refacandu-ti campul energetic, redandu-ti linistea sufleteasca si lumina chipului. Ciclismul iti ofera libertate iar daca esti si un iubitor de natura, asa cum sunt si eu, nu are cum sa nu iti placa! Prin ciclism am descoperit si mai mult cat de mult iubesc natura. Am invatat sa ma bucur de soare, de ploaie, de ceata, de caldura, de frig, de inghet, de fiecare anotimp in parte fiindca fiecare e unic si frumos in felul sau. Mai mult decat atat, un loc in care mergi azi maine sigur ai sa-l gasesti altfel, deoarece natura e intr-o continua miscare, mereu putand descoperi ceva nou la ea.

Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii. (Constantin Brâncuşi)

"Viata este ca mersul pe bicicleta. Nu poti sa-ti pastrezi echilibrul stând pe loc."

Ciclismul e un cu adevarat un sport care iti solicita nu doar fizicul ci si psihicul si îti ofera satisfactii greu de egalat.

Ciclismul inseamna o atitudine, un mod de viata, o filozofie! Sportul este una dintre binecuvantarile Divinitatii!

Asadar, sfatul meu pe final de articol este: Faceti Sport!


2 comentarii :

marada spunea...

Minunate locuri are tarisoara noastra!
Spor la pedalat!!!

Tivadar Emanuel spunea...

@marada: Multumesc frumos!
Iti dai seama ca am expus doar o parte din toate frumusetile pe care le-am vazut de pe bicicleta! Oricat as scrie, nu as putea niciodata sa descriu pe deplin cat e de frumos sa pedalezi prin natura!!! Pfoiii mai devreme m-am intors de la o noua tura :D am inceput sezonul acesta prin a descoperi locuri noi sau a reveni in locurile dragi mie :D. E atat de frumos!!!

Blog Widget by LinkWithin