marți, 7 aprilie 2009

Studentul – în primul plan al educaţiei - vis sau o posibilă realitate?

Pentru început am să explic ce înseamnă pentru mine, şi cu siguranţa nu numai, acest – să-i spunem – concept : studentul în primul plan al educaţiei.

În primul rând o relaţie deschisă, bazată pe încredere, între profesor şi student. Bineînţeles că elementul de bază în toată această relaţie este o comunicare cât mai prietenoasă, deschisă şi sinceră. Această relaţie e esenţială în vederea mea pentru a putea atinge celelalte obiective descrise mai jos.

Metodele de predare trebuie să fie cât mai variate, în funcţie de stilurile de învăţare ale studenţilor şi care să conducă într-un final la atingerea obiectivelor propuse. Este de bun augur ca pe toată durata studiilor studenţii să aibă parte de consiliere profesională care poate fi utilă pentru viitorul traseu al vieţii studentului.

Un alt element extrem de important în accepţiunea mea (şi cu siguranţă nu numai a mea) sunt evaluările, şi bineînţeles că nu orice fel de evaluări, ci acele evaluări care sunt imparţiale, obiective şi relevante. O evaluare demnă de luat în calcul e, nu cea scrisă, ci cea realizată tot prin comunicare. Bineînţeles că acest lucru nu e întotdeuana posibil, având în vedere timpul pe care îl ocupă o astfel de evaluare realizată prin intermediul comunicării.

Însă, cu siguranţă fie ca student, sau chiar ca şi elev sau ca şi fost student ţi s-a întâmplat să asişti la un curs şi să descoperi că omul din faţa ta îţi captează atenţia. Ai fost deasemenea plăcut surprins(ă) văzând că poţi purta o conversaţie pe o temă de curs; plăcut surprins(ă) să vezi că ai ce spune şi, că mai mult decât atât, – eşti şi ascultat(ă).

Mi-ar plăcea să ştiu că ai asistat la cursuri care te-au făcut să-ţi pui întrebări, care te-au făcut să vrei să-ţi depăşeşti limitele sau cel puţin să vrei să fi mai bun.

Cu siguranţă acest tip de curs există şi asta pentru că există profesori care să le susţină. Sunt acei profesori cu care poţi vorbi deschis, la ale căror cursuri poţi participa activ, acei profesori care îşi adaptează mereu activitatea didactică în funcţie de nevoile studenţilor; acei profesori care au un dar în a capta atenţia şi interesul în fiecare minut din ora lor. Ei ne motiveaza şi chiar pot să ne formeze din punct de vedere profesional.

Şi fiindcă există, şi fiindcă am avut şi eu parte de astfel de profesori, le mulţumesc pe această cale.

Sunt ferm convins că dacă studentul sau elevul ar fi în primul plan al educaţiei şi nu alte interese, s-ar schimba mult de tot sistemul de învăţământ din ţara noastră. Însă până atunci trebuie să sperăm că va fi aşa. Deci, deocamdată mai mult vis, dar sperând ca visul să devină cândva realitate...

Pentru a lăsa un comentariu dă click pe link-ul cu ‘COMENTARII’ de mai jos , urmând a scrie comentariul tău şi a-ţi alege identitatea – semnându-te (dacă selectezi ‘Nume/Adresă URL’), rămânând în anonimat (dacă selectezi ‘Anonim’) sau alegând una dintre celelalte două opţiuni posibile. Mulţumesc anticipat tuturor celor care comentează!

4 comentarii :

Andrei HorvatMarc spunea...

Frumoase cuvinte! dar am i intrebare: Tu esti instare sa tii cursuri asa cum le descrii in acest blog?

Tivadar Emanuel spunea...

Raspuns pentru Andrei Horvat Marc:

Dacă ar fi să susţin cursuri , lucru care recunosc că mi-ar plăcea mult de tot, mi-aş da toată silinţa să ating obiectivele subliniate de mine în postarea de faţă.
Nu e un lucru uşor, bineînţeles că nu mi-ar reuşi toate din prima, însă prin străduinţă şi depunerea tuturor eforturilor poţi face multe lucruri.
Consider că nu e de-ajuns să şti materia ca să fi un bun profesor; trebuie să şi vrei cu adevărat, iar când vrei ceva cu adevărat parcă nu mai contează dacă este greu sau uşor.
Şi, între noi fie vorba, unul din acei profesori cărora le-am mulţumit în postare sunteti dvs.. M-am ferit însă în postare să dau nume - asta şi pt. că nu există profesor de la care să nu fi învăţat măcar câteva lucruri utile.

Purple Rain spunea...

Eu iti propun sa emigrezi in Canada. lol. A fi student aici, este o reala placere. Si da, exista acea comunicare speciala intre student si profesor. Evaluarile se bazeaza pe studii concrete de caz si foarte mult pe lucrul in echipa. Si sa nu uit, formula de adresare este la persoana a 3-a singular (deci din start se elimina handicapul "entitatii profesorale", acel D-le profesor, sau alte apelative pompoase).

Tivadar Emanuel spunea...

Raspuns pentru Purple Rain:

Cred ca o sa mai treaca muuuuuuuult timp pana cand si in invatamantul din Romania se va pune mai mult accent pe studii concrete de caz, si, mai ales pe lucrul in echipa. Eu unul, de as fi profesor, as pleda pt. astfel de tehnici.

Blog Widget by LinkWithin