Dacă a-ţi putea auzi ceea ce nu pot spune

(povestirea de mai jos nu-mi apartine, autorul ei imi este mie anonim; am gasit-o acum cativa ani buni in timp ce faceam curat in podul casei, scrisa pe o foaie intr-unul dintre caietele sorei mele)

Dacă a-ţi putea auzi ceea ce nu pot spune
- pentru mama mea, pentru faptul că este alături de mine –

Oricând vei fi singur, departe de locul unde trăiești și de oamenii pe care îi iubești și de care aparţii, când vei simţi că minciunile și ura întregii lumi sunt prea grele pentru a le duce singur, când ţi-e frică că nu vei mai vedea stălucirea soarelui sau iubirea, când ai făcut toate greșelile pe care le puteai face, atunci închide-ţi ochii și încearcă să-ţi reamintești copilăria.
    Dacă vei fi vreodată trist sau singur într-un loc străin, cu oameni străini și idei alarmante, atunci încetează să fii supărat și nu te mai gândi de ce e lumea așa cum e, de ce există pe lume ură și răutate.
    Gândește-te doar la mama ta.
    Vine o vreme când simţi că te-ai îndepărtat de ea, dar nu uita, că ea e cea de care aparţii și cea care nu te va răni. Oamenii fac multe lucruri greșite de-a lungul unei vieţi. Dar orice s-a întâmpla, trebuie să-ţi amintești doar un singur lucru: că există cineva care are într-adevăr nevoie de tine și care nu e vinovat de războaie și nenorociri – copilul tău.
    Nu există scuză pentru părăsirea unui copil. Femeile care fac un astfel de lucru nu se pot numi “MAME”. Ele întinează numele de "MATERNITATE".
    Viaţa este într-adevăr dificilă pentru noi și în ultimii ani ne-am obișnuit să vedem copii mici, plimbându-se singuri pe străzi și întrebându-se despre vina loc. Ei sunt numiţi "copii străzilor".
    De ce nu înţelegeţi că sunt copii exact ca ceilalţi cu o singură vină aceea de a se fi născut într-un loc greșit și o perioadă greșită ? Nu realizaţi că sunt și ei copiii noștri și suntem responsabili pentru ei ? Acei copii, fără un cămin și un suflet care să-i iubească, fără speranţe își iubesc încă părinţii și încă speră că odată vor avea pe vineva căruia să-i zică "Te iubesc, mamă ".
    Am întâlnit o dată o fată care era foarte bolnavă. Mi-a povestit mult mai multe experienţe decât ar fi putut povesti o bătrână, cu toate că avea doar 15 ani. Nu-mi venea să cred ceea ce auzeam: “Există o singură dorinţă în inima mea de mulţi ani: să o văd și să ating o singură dată pe mama mea. Inainte de a muri aș vrea să știe, cât de mult o iubesc. E mama mea.” Fii fericită că tu nu ești singur/ă, că ai un număr pe care să plângi și o persoană cu care să râzi și roagă-te să fie cu tine mult timp.
    Puteam să citesc în ochii ei despre durere, mai mult decât o viaţă întreagă putea să-mi spună. Nu voi uita ochii aceia atât de însetaţi după dragoste. Săraca fată! A murit după un scurt timp, dar nu și-a găsit mama.
    In nopţile singuratice prin perdeaua lacrimilor mele apari ca o zână cu zâmbetul tău care vindecă lumea.
    Stiu că va veni o vreme când o voi pierde, așa că mulţumesc lui Dumnezeu, că e încă cu mine, un înger sfânt, între o lume rea, care e prea bună să trăiască cu oameni răi. Mulţumesc Dumnezeu, că o am și nu sunt singur/ă. Mulţumesc Dumnezeu că am pe cineva pentru care pot să spun “Mulţumesc”.